Alegeri 2009- Capcana votului in alb

Capcana votului in alb

S-a făcut mare tamtam în Italia pentru votul în alb: ar fi, în opinia unora, semnul că românii -scârbiţi de politica din România- ar arata cât sunt de puternici sau de numeroşi. Dar în legătură cu al doilea punct mă îndoiesc, având în vedere că din ce în ce mai puţini români din diasporă vin la vot, din păcate. Ar arata că "am vrea să mergem la vot, dar nu avem cu cine vota."

Mai puţini au explicat cum se face practic acest gest de protest. În cabina de vot, alegătorii - în loc să pună ştampila pe favoritul lor-lasă buletinul NESTAMPILAT. Desigur, la încheierea scrutinului, comisia, conform legii, numără buletinele pentru fiecare candidat în parte. Începând cu 2008 la alegerile din România vor fi numărate şi voturile în alb -separat (cf. lg 35/2008), fiind considerate într-o categorie aparte decât aceea a voturilor nule. Deci, în practică la sfârşitul votului, vom avea, ipotetic, un număr mai mare sau mai mic de BULETINE NESTAMPILATE.

Chiar dacă pot fi de acord, până la un anumit punct, cu ideile şi cu poziţia celor care susţin votul de blam, denunţând dezacordul lor cu oferta politică, nu pot spune acelaşi lucru faţă de manifestarea poziţiei prin votul in ALB. Chiar dacă existenţa votului în alb poate da pe moment un sentiment de atotputernicie- “poftim, vă arăt eu că nu am cu cine vota şi vă dispreţuiesc pe toţi”, efectul votului alb nu are repercursiuni asupra demersului electoral. Practic, rezultatul alegerilor rămâne neschimbat. Ar rămâne neschimbat dacă se exclude orice ipoteză de fraudare a votului,ceea ce rămâne o ipoteză valabilă, aşa cum vom vedea în continuare.

Vom da un mesaj clasei politice, că ne-am săturat de ei? Poate, dar mă îndoiesc- ponderea voturilor în alb va fi substanţial mult mai mică faţă de absenteismul în creştere al electoratului românesc. Iar absenteismul, îl ştiu politicienii prea bine, este tot un semnal că ceva nu merge, că alegătorii ori s-au săturat, ori cred că votul lor nu poate influenţa cu nimic propria soartă.

Adepţii votului în alb, bucuroşi de existenţa acestui nou instrument democratic, atât de “european” şi plin de stil la prima vedere, vor descoperi la urmă că, într-o măsură sau alta, efectul gestului lor va fi acelaşi cu cine va rămâne acasă: nu vor schimba cu nimic rezultatul alegerilor.

Mai mult, în practică, efectul va fi următorul: ALTII VOR DECIDE PENTRU EI cine să-i conducă. Singura diferenţă între a sta acasă sau la iarbă verde cu un mic sau un grătar şi a merge să votezi în alb este una de INTENSITATE, nu se SUBSTANTA. Cei care preferă iarba verde sau televizorul dau un semnal mai slab: “nu mă interesează”, “prefer să fac altceva”, “nu pot schimba nimic”. Cei care introduc în urnă buletinul alb zic acelaşi lucru, dar mai puternic: “eu am făcut efortul să vin la vot, pentru că vreau să particip, dar nu am cu cine vota”. În ambele variante, semnalul care ajunge la politician este acelaşi: ca să cuceresc acea parte din electorat trebuie să schimb ceva, să aduc o imagine nouă.

Intorcându-ne la cabina de vot şi la comisie, nu vreau să las deoparte o chestiune deloc evidenţiată de adepţii votului în alb: POSIBILITATEA FRAUDARII. Alegerile se câştigă şi se pierd, uneori cu o diferenţă mică ( vă amintiţi prima dată când fu ales George Bush, când verdictul a a fost dat pe muchie de cuţit?) alteori cu o majoritate zdrobitoare, direct proporţională cu gradul de totalitarism al respectivului stat. Dar acuzaţii de fraude şi fraude dovedite, mai mult sau mai puţin subtile, există şi au existat întotdeauna. Iar România nu este sistemul ideal, perfect, în care să excludem a priori posbilitatea încercării de fraudare.

Întrebaţi orice membru în comisiile electorale, care sunt posibilitătile de fraudare cele mai “uşoare” şi cu siguranţă in top va intra şi buletinul alb. Am vorbit cu o persoană care a fost membru în mai multe comisii electorale şi, discutând despre votul în alb, mi-a spus: “un buletin alb e ca şi cum ar fi o invitaţie pentru cine ar avea în cap să fraudeze alegerile”.

Cu un buletin alb în faţă, tot ce rămâne de făcut, în teorie, este aplicarea ştampilei “Votat”. Să presupunem că unul din membrii comisiei, are pregătit un ceas de mână sau o brăţară cu tiparul “Votat”- dimensiunea ştampilei nu este prea diferită: ştie oricine a votat în viaţa lui. Iar cu ştampilele de ultimă generaţie, nici nu mai e nevoie de tuşieră! La numărarea buletinelor, acel cineva se apleacă peste masă sau se sprijină peste teancul de buletine şi GATA! Votul devine “valabil” exprimat. Desigur, e nevoie de multă abilitate pentru a fi pe fază şi a acţiona nestingherit! Dar ce se poate întâmpla atunci când într-o comisie din străinătate membrii comisiei sunt puţini, să zicem doar cinci, dintre care poate doi reprezentanţi a două partide diferite sunt soţ şi soţie, ca să iau un exemplu direct din actualitate?

Cel mai grav aspect pe care îl pot remarca la adoptarea variantei “votul în alb” este imposibilitatea verificării fraudării. Nu vorbim de numărătoare greşită, de buletine introduse din afară în urne, ci de un buletin validat corect, în aparenţă. După cum se ştie, votul este secret, deci chiar cineva care susţine votul în alb poate în cabina electorală vota cum doreşte şi cu cine doreşte!

Dincolo de dubiile teoretice şi practice pe care le-am arătam mai sus în legătură cu votul în alb, trebuie să încercăm să mergem la esenţa procesului democratic. A alege în democraţie este a alege printre cei pe care îi ai pe buletinul de vot “Choose or lose”, spun americanii. Când ai o alegere în faţă, cea mai proastă alegere e să nu alegi, spun şi specialiştii în marketing cu ani de experienţă în spate. Chiar dacă uneori nu te recunoşti 100% în acel candidat, un acord perfect nu există decât în teorie. Alternativa este a da naştere unui propriu curent politic, propria formaţiune politică, pentru a deveni un actor pe scena mai mult sau mai puţin democratică. Dar nici atunci nu vei obţine consensul total, unanim. Pentru că mai în toate situaţiile, se merge înainte cu majoritatea consensurilor, adică cu o soluţie de compromis. Aşa e în politică, vrei, nu vrei.

Miruna Cajvaneanu

Autor al studiului "Votul diasporei- un drept negat" (SOROS, Bucuresti 2009)

Membru fondator al Partidului Romanilor din Italia

Roma, 21 noiembrie 2009