interviu la Rai uno ( emisiunea Unomattina)- 571172007

Imnul lotomanilor

Scrisoarea anti-rromi a grupului GAPE - alarma reala sau pista falsa?

Scrisoarea anti-rromi a grupului GAPE - alarma reala sau pista falsa?
-publicat de Hotnews, 22/08/2007

Scrisoarea de revendicare a incendiului de la Livorno de catre o grupare extremista rasista (Gape) se incadreaza in sirul revendicarilor si amenintarilor violente care au atras atentia opiniei publice din Italia si Romania. Mai mult, scrisoarea alimenteaza un climat de nesiguranta indusa nu numai rromilor, ci si romanilor care locuiesc in Italia.

Revendicarile si amenintarile prin scrisori- la ordinea zilei in Italia

Revendicarile, amenintarile si ultimatumurile de tip extremist, facute prin intermediul scrisorilor trimise la ziare, sunt destul de des intalnite in Italia. Una sau doua ajung lunar in atentia mass media. Mai frecvente sunt cele semnate de Brigazile Rosii - grupare de extrema stanga, Forza Nuova - de extrema dreapta, sau alte grupari anarhice.

Unele contin desene cu insemne politice: svastica, secera si ciocanul sau chiar proiectile sau pulbere exploziva. Majoritatea scrisorilor de amenintare sau revendicare au un caracter politic, economic sau religios. Scrisorile starnesc angoasa si reactii de solidaritate din partea politicienilor, dar de cele mai multe ori nu sunt concretizate sau urmate de fapte. Din fericire.


In ceea ce priveste revendicarea de la Livorno, ea are un caracter predominant social si rasist. Este folosit acelasi ton extrem de agresiv, dar lipseste elaborarea ampla si teoretica a chestiunii tipica gruparilor extremiste traditionale.

Chiar si ultimatumul lansat ridica suspiciuni: o evacuare in scurt timp a rromilor, chiar numai din taberele neamenajate din Italia, ar fi imposibil de realizat.

Cei mai inversunati rasisti in Italia: politicienii si ziaristii

Terenul rasismului a fost si este cultivat in Italia in mod deschis si cvasi oficial. Tocmai de aceea nu este nevoie de miscari sau grupuri extremiste ascunse si noi precum Gape. Protagonistii principali sunt personaje politice de prim nivel, ministri, deputati, senatori, primari.

Incitarile si campaniile contra rromilor si strainilor in general sunt la ordinea zilei in politica italiana. In 2001 Lega Nord, partidul de extrema dreapta, demara o campanie cu un slogan fara echivoc : “semneaza si tu pentru a alunga tiganii” ( firma anche tu per mandare via gli zingari).

Sase “leghisti”- asa se numesc in Italia sustinatorii Ligii Nord -sunt arestati pentru “incitare la ura si discriminare rasiala”. Dar in apararea lor intervine chiar Ministrul Justitiei de atunci, Roberto Castelli: “Arat solidaritatea mea umana si politica acelor tineri”.

Presa italiana face restul: pana si cel mai mic episod de cronica neagra avand ca protagonisti rromi sau romani, devine subiect de prima pagina. Un exemplu il constituie chiar ziarul la care a sosit revendicarea, Il Tirreno.

Enigmele ziarului Il Tirreno

La sfarsitul lunii iunie a.c., la Livorno a avut loc un alt episod de intoleranta etnica alimentat in mass media. In urma unui conflict de strada, doi tineri italieni sunt batuti de cativa romani care ajung la politie. Cateva ore mai tarziu, un grup de rude si prieteni ale victimelor asalteaza Chestura si cer “sa-si faca dreptate singuri”.

Initial, cotidianul acorda stirii un spatiu limitat. Dar cu cinci zile de intarziere, stirea este preluata in prima pagina cu un titlu plin de angoasa: “ Nu a fost facuta justitie”, un interviu cu mama unuia din tinerii batausi.

Tonul ziarului Il Tirreno este de asemenea grav, creionand o atmosfera de Far West: “Chestura luata cu asalt”, “ in oras atmosfera e tensionata”, “ oamenilor le e frica sa iasa din casa”, “ e nevoie de mai multe controale”.

Tema este aprofundata in editia din ziua urmatoare, cu o pagina intreaga dedicata imigrantilor romani: “betivi, criminali, hoti de vile, prostitutie”. Concluzia: “tentatia de a rezolva problema in ilegalitate este puternica”-( Il Tirreno, editia din 5 iulie).

Opozitorii cotidianului au acuzat imediat redactia Il Tirreno de manipulare mediatica: “daca vreun ziarist, pentru a instrumentaliza politic intoleranta sau a vinde cateva ziare in plus, va sufla asupra focului provocand fenomene de rasism, sa-si asume intreaga responsabilitate politica si morala” ( periodicul Senza Soste din 5 iulie).

Nu este prima oara cand cotidianul este acuzat de a fi instrumentul de propaganda al unor grupuri de interese politice.

Lacunele legislative din Italia genereaza monstri rasisti

Imediat dupa moartea celor 4 copii rromi, Comisia Europeana a “certat” guvernul italian , acuzat ca nu a adecvat legislatia nationala la cerintele europene cu privire la minoritati, in special minoritatea rroma (vezi din 14 august a.c. a purtatorului de cuvant al Comisarului European pentru Afaceri Sociale, Vladimir Spidla).

Mustrarea este pe deplin motivata: exista diferente intre legislatia europeana si cea italiana, si cea italiana si a altor state UE. Laura Lucatello, experta de la Centrul de Studii pentru Imigratie ( CESTIM) de la Verona arata diferenta intre modelul de integrare englez (Race Relation Act- 1976) si realitatea italiana.

In Anglia legea este precisa si severa si pedepseste episoadele de discriminare rasiala. Italia, in schimb, este nepregatita sa gestioneze din punct de vedere legal si administrativ afluxul sustinut de rromi- arata Lucatello.

Chestiunea rromilor a devenit de extrema urgenta incepand cu sfarsitul anilor ’90 si “navala” rromilor romani. Este vorba de peste 50 000 rromi romani, dupa ultimele estimari oficiale (Opera Nomadi, IRES), dar multi specialisti sustin ca numarul ar fi dublu, chiar triplu.

Lipsa unei politici globale pentru combaterea discriminarilor rasiale impotriva rromilor a fost, de altfel, prima observatie adusa Italiei de catre Comisia Europeana impotriva rasismului si intolerantei inca din Raportul anual din 2001.

Victime indirecte ale discriminarii- romanii de etnie romana

Ceea ce Comisia Europeana nu a luat in calcul este ca lipsa unei legislatii care sa pedepseasca actele de discriminare nu afecteaza numai populatia rrom. Dimpotriva. Datorita faptului ca nomazii provoaca de cele mai multe ori reactii rasiste si ceilalti imigranti au de suferit. Victimele sunt adesea chiar romanii care nu sunt de etnie rroma.

Astfel, imigratia sustinuta de rromi proveniti din Romania a creat in imaginarul colectiv italian un stereotip: romanii sunt identificati cu rromii. Perceptia este confirmata cu ocazia multor episoade de rasism care au ca tinta romanii din Italia. Cel mai recent, de exemplu, cu ocazia meciului Dinamo- Lazio.

Corul suporterilor extremisti laziali era axat tocmai pe sintagma- romanii- popor de tigani ( zingari).

Anumite elemente din contextul aratat mai sus ar putea duce la o concluzie socanta: indiferent daca a fost sau nu o contrafacere, scrisoarea ar putea fi instrumentata oficial. De ce? Pentru ca instrumentalizarea cazului slujeste perfect politica italiana: justifica intarzierile in adecvarea legislatiei, acopera abuzurile autoritatilor si face audienta presei.

Dar mai ales alimenteaza o stare de rasism colectiv, mediu excelent de “afirmare” a ambelor extreme ale esichierului politic.

Un detaliu relevant al scrisorii Gape ar putea constitui un argument ca acest curent de opinie e orientat mai ales impotriva rromilor, iar nu romanilor. In scrisoare nu sunt mentionati romanii ca tinta a grupului. Se vorbeste explicit despre : «tabere de nomazi». Scopul declarat al gruparii ar fi “eliminarea rromilor de pe teritoriul italian”. Fara nici o referinta directa la romani in general.

Un articol de Miruna Cajvaneanu, politolog - Roma
( studii la Facultatea de stiinte politice- Univ. Bucuresti, absolvent al Facultatii de stiinte politice- Univ. La Sapienza, Roma, specializare politica internationala)

Stop al razzismo!

Corul SS Lazio canta: "la mamma del rumeno è una puttana"

Ancora un episodio di razzismo contro i romeni. Questa volta, allo stadio Olimpico. Come mai le vittime, i ricoverati in ospedali, sono romeni?

Gli incidenti. All'esterno dello stadio Olimpico, prima dell'inizio di Lazio-Dinamo Bucarest, ci sono stati incidenti fra le due tifoserie. Il bilancio è di cinque feriti, tutti di nazionalità romena: il più grave è un 33enne accoltellato al fianco e ricoverato al Santo Spirito. Nello stesso ospedale è stato medicato e dimesso un 28enne per una coltellata a una gamba. Altri tre tifosi ospiti sono stati accompagnati al Gemelli: un 37enne e un 16enne dimessi con prognosi di 8 giorni, mentre il terzo romeno è sotto controllo medico. - Il Messaggero

Ecco solo alcuni frammenti dal forum della curva nord:
"Purtroppo non ce saro'. Ma sti rumeni che cazzo vojono? Ma stateve a casuccia vostra. Anzi venite a pianne tre "antonio40
"pero` se c e` qualche bella rumena moglie di qualche giocatore potremmo ospitarla....
cosi` mentre voi vi mangiate le rane io mangio altro.." christian.k
"Ma quali 6000 ai rumeni???La Lazio ufficialmente ne ha spediti 3000 in Romania,se poi fate gli zingari e venite senza biglietto per fare casino è un'altra storia..."El Cholo
"ma che calmo....so na massa de zingari...... "chupina
"io invece celi kiamo zingari...kazzo qua da me è pieno li vojo vede tutti al rogo!"sololalazio
"brutto pezzo de merda!!!stai zitto se non vuoi k vengo la a spaccarti quella faccia di merda k t ritrovi!!!"
"o rumeno zingaro de merda!!!!!!ieri sete finitri allìospedale!!!a zingaracci!!!!lavateve col foko!!!"
"be ieri tutto lo stadio cantava questo coro e NESSUNO a fischiato hai capito!!!vai allo stadio rpima di parlare!!!"

In audienta la Papa Benedetto XVI

Vatican - iunie 2007

Roma

Cu ministrul Clemente Mastella si Doru Frantescu ( Roma- Camera Deputatilor)

Conferinta de presa la Camera Deputatilor

Cu ministrul justitiei, Clemente Mastella, la conferinta de presa de la Camera Deputatilor ( Roma)

În acea zi de octombrie, când am rostit Crezul în limba română la Vatican, alături de IPF Teoctist

Eram printre miile de studenţi bucureşteni care au asistat în mai 1999 la vizita primului Papă catolic pe pământ ortodox: Papa Ioan Paul al doilea se întâlnea cu IPF Teoctist. Am auzit, printre steguleţe tricolore şi galben cu alb, strigătul mulţimii: “Unitate, unitate”. Aveam impresia că trăim un moment istoric- era un prim important pas spre ecumenism.

Destinul a făcut ca, în octombrie 2002, la Roma, să particip şi la a doua întâlnire simbolică între cei doi întâi- stătători de biserici. Un moment istoric pentru românii din Italia: vizita IPF Teoctist la Vatican, ca invitat al Papei Ioan Paul al doilea. La slujba comună, oficiată pe Insula Tiberină, împreună cu cardinalul Ruini, se respira acelaşi aer ca la Bucureşti cu 3 ani în urmă. Erau prezenţi sute de credincioşi, catolici şi ortodocşi. M-am apropiat de Patriarh emoţionată, la intrarea în bazilica Sfântul Bartolomeu, cu fetiţa mea de un an, Giorgia, în braţe. M-a întrebat cu accentul său blând moldovenesc, cum o cheamă, apoi a binecuvântat-o pe creştet.

După câteva zile, pe 13 octombrie, eram la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru, să asist la Liturghia duminicală comună, catolică şi ortodoxă. Prea Fericitul Teoctist şi Papa Ioan Paul al doilea au slujit împreună, în faţa miilor de credincioşi. Ascultam Sfânta Evanghelie în Vatican, în limba română! Patriarhul nostru a ţinut predica, amintind o epistolă a Sf. apostol Pavel. “Am citit Evanghelia respirând cu doi plămâni”, a spus Papa Ioan Paul al doilea adăugând apoi, în româneşte: “Dumnezeu să binecuvânteze România”. Apoi s-a spus Crezului, alternativ şi în limba română, de PF Teoctist. Toţi românii prezenţi la Vatican eram emoţionaţi şi rosteam şi noi împreună cu Patriarhul, mărturisirea credinţei.

În acele momente, pe planul spiritual al credinţei, comuniunea noastră ca fraţi creştini, ortodocşi şi catolici, a fost deplină. Dumnezeu să-i odihnească pe cei doi întâi- stătători de Biserici, adormiţi în scurtă vreme unul de altul!

Manipolazione e persuasione

La differenza c'è. La persona che subisce la persuasione è cosciente del processo ( =azione) cui è sottoposto.
La persona manipolata invece non è per nulla cosciente dell'intenzione di colui che agisce.

Tra Nietzsche e Foucault- Considerazioni sul linguaggio come strumento di volontà

Quanto mi piacerebbe trovare la conferma e..o la scala per misurare la potenza del linguaggio. Il nostro linguaggio ci costruisce o siamo noi a costruirlo, o si tratta di un processo ambivalente?

recentemente mi sono resa conto di quanto il linguaggio sia in pratica un ostacolo per fare passare un messaggio, anche di potere (nel senso in cui lo poteva intendere Nietzsche). In questo senso il linguaggio, paragonato ad un... vestito, ha ben poche speranze di far passare un messaggio di potere. Quali caratteristiche debba avere allora, questo tipo di linguaggio.

Il dubbio sorge anche quando si stabilisce un rapporto diretto SAPERE- POTERE ( Foucault)

Considerazioni sull'essere .. leggero di Kundera

L'essere secondo Kundera .. mi ha fatto oggi riflettere sul libero arbitrio.
Cosa ci pesa di più? il processo di prendere una decisione- l'angoscia e il dubbio di aver preso la decisione sbagliata- o il sentimento che alla fine le decisioni che prendiamo non cambiano il corso delle cose ed è meglio lasciarsi andare? Decisamente la negazione del libero arbitrio può avere una nuova interpretazione- la differenza fra percezione/ convinzione e il desiderio di prendersi un'eventuale responsabilità.

Insostenibile leggerezza dell'essere

Imnul Golanilor

Pasarea Colibri- Miruna

INEDIT- MIHAI POPA: Mii de Flori

Leonard Orban- ROMA

Miruna Căjvăneanu: Aţi descris multilingvismul ca principal mijloc de apropiere a cetăţeanului de instituţiile europene. Şi totuşi se delinează la nivelul Uniunii Europene formare un limbaj birocratic, de multe ori greu de înţeles chiar de către specialişti. Limbajul birocratic nu îndepărtează cetăţenii de instituţii, în loc să-i apropie?
Leonard Orban: Tocmai pe acest lucru am insistat. In momentul de faţă, colegii cu care lucrez la Direcţia Generală Traduceri şi-au propus şi acest obiectiv. Să simplifice, şi să reducă numărul de pagini al documentelor şi inclusiv să utilizeze un limbaj care să fie mult mai accesibil. Sa nu mai fie deci acel limbaj birocratic, care era numit “jargonul de Bruxelles”. Dar acesta este un proces treptat. Traducerile de pe situl EU în limba română încă nu sunt completate.La fel se întâmplă şi cu modificarea, sau simplificarea limbajului. E un proces de durată, dar e bine că acest proces a început deja, şi deja constat îmbunătăţiri. Nu mă refer numai la limba română, ci în privinţa tuturor limbilor Uniunii. Ideea e ca deciziile care sunt adoptate să fie mult mai puţin tehnice şi deci mai accesibile cetăţeanului.
Cetăţeanul trebuie să le poată citi, să ştie astfel care sunt drepturile lui. Nu vrem un limbaj pentru o elită, ci pentru toţi cetăţenii. Sunt oprimist că vom realiza obiectivul nostru.

A consemnat Miruna Cajvaneanu
Roma
23/03/2007

Interviu cu Bogdan Olteanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor

Interviu cu Bogdan Olteanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, aflat în vizită oficială la Roma cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma

Miruna Căjvăneanu: In Italia primele cinci personaje politice au împreună 400 de ani: mă refer la Preşedintele Republicii Italiene, Primul Ministru, Preşedinţii Camerei şi Senatului şi leaderul opoziţiei. Cât contează experienţa în politică?

Bogdan Olteanu: Experienţa contează foarte mult şi se fac foarte multe greşeli atunci când îţi lipseşte. Lucru care l-am constatat pe propria piele în aceşti ani. Din păcate, experienţe în politica românească înseamnă de foarte multe ori experienţe rele. Pentru că, din păcate am avut 16 ani, sau de 70 de ani încoace -o politică rea. În alte ţări cu experienţă democratică din Europa, în principal sau în majoritatea cazurilor, experienţa deja a devenit o povară. În 2004 alegătorii au optat în foarte multe cazuri, atunci când au putut, spre oamneni noi, tineri sau mai puţin tineri. A fost o explozie de primari noi, de primari tineri la alegerile din 2004. Avem cam o treime din parlamentari oameni foarte tineri şi mai mult de două treimi din parlamentari în acest moment sunt la primul mandat. Sigur că facem greşeli, în special în lucrurile pe care nu le ştim, dar oamenii au vrut în 2004 oameni noi, pentru că au simţit că o să aibă o ţară care merge într-o direcţie nouă, şi au vrut şi nişte oameni noi care să o ducă încolo.

M.C. Aveţi un model în politică, presupun că nu în politica românească, dar în politica externă, eventual un omolog..

B.O. Nu şi încerc să-mi urmez gândurile, ideile şi impulsurile uneori… ( surâde) şi să evit modele. Sunt oameni politici pentru care am un mare respect, Margaret Thatcher e un foarte bun exemplu, deşi sunt lucruri în care sunt în total dezacord cu ea, de exemplu chestiunile legate de familie şi de conservatorism în domeniul social. Dar încerc să-mi urmez calea mea.

M. C. Am asistat din Italia lunile trecute la un adevărat circ în Parlamentul României, am văzut parlamentari români care se insultă, aruncă cu înjurături, fluieră. S-ar fi putut evita acest lucru sau reintră într-o logică a parlamentarismului?

B.O. S-ar fi putut evita dar nu cred că ar fi fost bine. Vă referiţi cu siguranţă la declaraţia Preşedintelui Băsescu de condamnare a comunismului: fluierături, înjurături, un banner mare purtat prin Parlament.. eu cred că e foarte bine ca 16 milione de români cu drept de vot să vadă modul în care fiecare dintre partidele parlamentare din România s-au raportat la condamnarea comunismului. Si au fost mai multe feluri de atitudini: a fost şi atitudinea radicală pe care PRM-ul a avut-o. A fost atitudinea celor care au plecat capul şi au tăcut, a fost atitudinea celor care au aplaudat şi s-au ridicat în picioare chiar dacă nu-l plăceau deloc pe Băsescu. Au fost mai multe atitudini complet diferite şi cred că a fost extem de important să dăm posibilitatea oamenilor să vadă şi să judece. Pe de altă parte, sunteţi în Italia şi cred că aţi văzut foarte des un Parlament cu foarte multe ..trăiri. De asta avem Parlament, ca fiecare să se exprime aşa cum crede. Un parlamentar are în spatele lui zeci de mii de alegători care l-au votat şi care se vor gândi bine dacă îl mai votează peste patru ani în funcţie de modul în care s-a comportat. Dar e dreptul parlamentarului de a se exprima aşa cum crede el că e mai relevant pentru alegătorii lui. Până la urmă nu există parlamentari buni şi răi, fiecare dintre noi avem în spate aceleaşi 70 000 de voturi.

M. C. Ce părere aveţi despre comunitatea de români din Italia, estimată la peste un milion de persoane ?

B.O. Am să vă spun ceea ce Berlusconi a spus lui Tăriceanu cu doi ani în urmă într-un mod nu public. Dar acum deja timpul a trecut…şi lucrurile s-au lămurit, acum suntem o ţară membră a Uniunii Europene..Berlusconi a spus că şi-ar dori să aibă de două ori mai mulţi români în Italia, pentru că reprezintă unul din motoarelele economiei italiene. Nu cred că mai e acum nici un secret, nici confidenţial, lucrul s-a confirmat. Berlusconi e un mare om de afaceri, şi un om de viziune..şi a înteles că motorul dezvoltări unei ţări e forţa sa de muncă, dinamică, şi românii sunt o forţă de muncă dinamică. Şi ajută Italia aşa cum ajută şi România.

M. C. Românii din Italia, conform sondajelor şi unor analize recente, nu se simt reprezentaţi de instituţiile din România şi nu au încredere în politicienii români. Ce se pate face pentru a schimba această mentalitate?

B. O. Asta îmi arată că românii din diasporă sunt foarte apropiaţi de România, pentru că aşa gândesc şi românii din ţară, din păcate. Şi aşa gândesc din păcate şi cei mai mulţi euroeni. Avem o problemă a clasei politice din Europa, o problemă de lipsă de încredere a alegătorilor în aleşi, de lipsă de reprezentativitate a aleşilor. Nu li se mai cunoaşte aleşilor faptul că ei sunt reprezentanţii. Cred că trebuie să reconstruim întreaga relaţie între alegători şi aleşi. Este unul din lucrurile pe care încercăm să le facem în România, prin sistemul de voturi uninominal, care să aducă parlamentarul, consilierul local mai aproape de cel care îl votează. Dar desigur că, după ce schimbi sistemul de vot, trebuie schimbată şi abordarea cu privire la ales. Trebuie să fii mai des acolo, trebuie să vorbeşti mai mult, să asculţi mai mult. Dacă nu se va produce această schimbare, atunci desigur că în România se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Italia cu 15- 20 de ani în urmă, şi anume o totală măturare a clasei politice.

M. C. Atunci a fost un anumit element care a declanşat..

B. O. Au fost mai multe elemente care sunt acum şi în România, iar dacă ne uităm şi la polarizarea către populism, gradul ridicat de corupţie -al oficialilor bineînţeles, şi lipsa de încredere a cetăţenilor în aleşi, sper să învăţăm din modelul italian şi să reuşim să facem o reformă şi nu o revoluţie a clasei politice.

M. C. La nivel de mentalitate, vă referiţi…

B. O. Eu cred în schimbarea raţională şi nu în revoluţii…

M. C. Conform datelor Ministerului de Externe, la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, am remarcat că vor fi , ca şi data trecută, destul de puţine secţii de votare deschise cetăţenilor români, fiind prevăzute circa 15 000 de buletine de vot. Dar numai la Torino rezidenţii români sunt 23 000. Până la alegerile pentru Parlamentul italian, se prevede o mărire a numărului de secţii de votare, sau a da posibilitatea mai multor români să-şi exercite dreptul la vot?

B. O. Cred că e important să subliniez efortul de a consulta în fiecare loc comunităţile româneşti, să vedem care sunt şi aşteptările lor în ceea ce priveşte prezenţa la vot. De 15 ani încoace prezenţa la vot a comunităţii româneşti din străinătate este dezamăgitoare.

M. C. Au fost cozi.. au relatat ziarele din diasporă

B. O. Au fost cozi şi asta înseamnă lipsă de confort, dar nu a fost nici un român care să nu fi apucat să voteze. Ori au votat doar 10%, poate chiar 5% din românii care trăiesc în străinătate. Ceea ce este extrem de puţin. Ar fi foarte bine dacă am reuşi să-i aducem mai mult pe românii din străinătate la vot. Şi eu sper să reuşim să trecem din secolul XIX în secolul XXI şi să învăţăm şi alte sistemede vot, cum ar fi votul prin corespondenţă, votul electronic, măcar la următoarele alegeri, şi asta cu siguranţă va uşura viaţa românilor din afara graniţelor.

M. C. În Italia, legea electorală prevede ca italienii din diasporă să aibă proprii reprezentanţi în Parlament. Chiar se ştie că aceşti reprezentanţi care proveneau de la un electorat din străinătate au reuşit să schimbe soarta alegerilor. Există un proiect de lege în acest sens pentru a da mai multă reprezentanţă românilor din străinătate ?

B.O. Există fragmente în proiectele de lege de reformă a sistemului electoral care să prevadă acest lucru, dar totul se poate cu o singură condiţie: ca româniii să vină la vot. Dacă nu vor veni la vot, nu vor avea reprezentanţi. Aşa cum românii din România care nu vin să voteze nu sunt reprezentaţi. Prima condiţie ca să ai un reprezentant e să-l votezi.

M. C. Dar dacă românii din străinătate votează şi toate voturile se duc în urna de la Bucureşti cum se poate şti pe cine aleg românii din diasporă?

B. O. Tocmai de asta spun că sunt soluţii de reprezentare a românilor din afara graniţelor, nu va fi uşor pentru că sunt distribuiţi în toată lumea, dar pentru a avea şanse să aibă reprezentanţii lor.. în România un deputat reprezintă 70 000 de alegători. Deci pentru a avea un parlamentar al românilor din Italia să zicem, trebuie ca 70 000 de români din Italia să-l voteze, pe acela, nu numai să vină la vot. Nu există parlamentari mai puţin sau mai mult reprezentanţi .. nu va fi un parlamentar din Italia care să fie votat de mai puţini români decât un parlamentar care să reprezinte, să zicem Vasluiul. Deci fiecare parlamentar trebuie să aibă aceeaşi reprezentativitate. Ar fi mai posibil să fie un parlamentar care să reprezinte, să zicem, Italia, Spania şi Germania, care să reuşească să strângă 70 000 de voturi. Dar prima condiţie este ca românii din afara graniţelor să meargă la vot.

M. C. Totuşi va fi greu de determinat cum de aceşti 70 000 de alegători votează aceeaşi persoană.

B. O. Dacă vom avea un vot uninominal, vom încerca să facem ceva, să facem o circumscripţie separată ceva de acest gen.

M. C. O întrebare legată de afirmaţia care aţi făcut-o recent : « o asemena declaraţie a şefului statului ca cea de azi dovedeşte încă o dată că preşedintele Traian Băsescu nu înţelege rolul pe care îl are ca şef de stat şi că nu are anvergura necesară pentru a reprezenta cu cinste funcţia pe care o ocupă ».. e un atac la putere..?

B.O. Nu nu e un atac..

M. C. Face parte din prerogativele unui Preşedinte de Cameră?

B. O. Face obligatoriu parte din prerogativele mele ca Preşedinte al Parlamentului să apăr Parlamentul. Dar eu am să vă spun despre altceva ..(B. O. confirmă că pot înregistra în continuare).Când Traian Băsescu a fost la Parlamentul European şi s-a adresat Parlamentului European.. a fost unul din cele mai triste momente. Nu era locul lui acolo. Nu avea vocea, nu avea ideile, nu avea atitudinea necesară. Sper să reuşim la un moment dat să avem pe cineva care să ne facă cinste acolo unde ajunge..

M. C. Leonard Orban?

B.O. Eu cred că Leonard Orban ne face cinste la Comisia Europeană. Toţi au de crescut. Toţi pot creşte. Dar m-am uitat şi eu ca un votant român la televizor, ca unul care l-a votat pe Băsescu şi nu m-am simţit reprezentat deloc.

A consemnat Miruna Căjvăneanu

Accademia di Romania- Roma
23 martie 2007

Battiato- La Cura

Lusso e corruzione- lezioni della Storia

L'incipit dello studio sulla corruzione nell'Impero Ottomano- di Miruna Cajvaneanu-
Tesi di laurea specialistica- Scienze Politiche- Università degli Studi La Sapienza- Roma

“E’ la vicenda di tutte le cose, nessuna potenza rimane in eterno. Padroni dell’universo furono già gli itali, ora inizia l’impero dei Turchi”.[1]

Ci sono numerose leggende sulle ricchezze da favola e sui difetti politici dell’Impero Ottomano durante la sua espansione alle porte dell’Europa cristiana.
Soprattutto colpisce il nostro immaginario collettivo l’opulenza del Serraglio del Sultano, in un mondo lontano dai nostri valori e dalla nostra prospettiva. Allo stesso tempo filosofi, viaggiatori, storici, letterati hanno descritto il sistema politico ottomano come il classico esempio di dispotismo, culla di una corruzione dilagante.
Ma qual è la vera dimensione dell’opulenza e della corruzione, i due fenomeni da noi studiati, la linea di demarcazione fra legenda e fatto?
Il lusso della corte e quello delle classe abbienti, era dovuto alla ricchezza, o al semplice modo di vita degli orientali, molto più colorato e ostentativo del mondo occidentale?
La corruzione è un fenomeno conosciuto nelle società medioevali, ma che particolarità ha la sua manifestazione nel mondo turco del ‘500 e ‘600? Quali sono le implicazioni politiche e sociali e le dimensioni del fenomeno? In Giappone, per esempio, l’arte del dono non è giudicata un reato fino a coinvolgere somme importanti, [2] o una forma di cambio come tutti i cambi commerciali? Nella società ottomana in discussione, come era considerato, dal punto di vista dei valori morali e sociali questo fenomeno? Era una cosa abituale, o una pressione, e in quale misura tale pratica era ritenuta nocive per lo Stato?
Quale era il giudizio dei contemporanei sui fenomeni citati, specie dei baili veneziani?
La decadenza di un Impero determina molti studi sulle cause del fenomeno, forse perché si vuole dare una logica a tutto? Si è sempre cercato di individuare le cause che hanno portato alla disfatta dell’Impero Romano, di quel Bizantino…le stesse considerazioni riguardano il bisogno di dare una risposta, di individuare le origini -economiche, sociali, politici- della decadenza dell’Impero Ottomano.
C’è un legame di consequenzialità fra questi fenomeni, come il desiderio di accumulare, l’ostentazione dell’opulenza, la corruzione e la decadenza dell’Impero?
A queste domande si cercherà di dare una risposta nel corso dei primi cinque capitoli. È stato scelto l’anno 1503 come rappresentativo perché è l’anno della prima relazione di un bailo veneto, Andrea Gritti, che descrive in dettaglio il sistema ottomano con i primi suoi primi sintomi di corruzione. È l’anno che vede la decisione del Senato della Repubblica di assegnare una somma di denari come donativo all’ambasciatore ottomano per conquistarsi la sua benevola intercessione presso il Sultano.
Il sesto capitolo è dedicato invece a una dimostrazione su come funzionava realmente il sistema d’assegnazione del trono dei due principati romeni, sotto la sovranità ottomana, al miglior offerente di denaro e donativi, fra il ‘500 fino all’inizio del ‘700. I rapporti dei Paesi Romeni, la Valacchia e la Moldavia con l’Impero Ottomano devono essere tuttavia inquadrati nell’ambito delle relazioni di subordinazione caratteristiche in generale per l’Europa Feudale.
Rimane accesa la polemica sulla natura di questo rapporto. Alcuni storici considerano che i principati siano stati sotto il dominio assoluto dell’Impero Ottomano. La storiografia romena durante il periodo comunista sostiene al contrario, che la Moldavia e la Valacchia furono i soli due paesi a mantenere un’indipendenza politica nell’area sud-orientale, dopo l’occupazione dell’Ungheria nel 1526.[3]
La tesi non si propone di sostenere una o l’altra teoria. Si limita ad esporre le fonti dell’epoca, soprattutto le Relazioni venete al Senato, e i Dispacci riguardanti il rapporto fra i Principati e la Porta, fino al tragico massacro della famiglia del voivoda Brâncoveanu, nel 1714. La fonte è prevalentemente la raccolta dei documenti che fanno riferimento alla storia dei romeni, fatta dallo storico romeno Eudoxiu, baron de Hurmuzaki. Questi documenti provengono dai vari archivi europei. Si è messo l’accento in particolare sulle fonti veneziane, soprattutto sui dispacci da Costantinopoli. La novità della ricerca consta nel fatto che le notizie sparse nei 39 volumi della raccolta, che evidenziano i rapporti fra la Porta e i principati sotto l’aspetto della corruzione, sono riunite ed esposte in ordine cronologico, nonché tematico.
L’ultimo capitolo riprende in seguito uno dei più simbolici episodi della storia dell’Europa orientale, per dimostrare il grado di corruzione e di rapacità al qual è giunta la Porta. Si tratta del regno, culminato nel 1714 con la decapitazione a Costantinopoli e la confisca degli averi, di Constantin Brâncoveanu, accusato dal Sultano di essere “troppo ricco”.

Malgrado la vastità della storiografia sull’Impero Ottomano, non ci sono studi fondamentali che affrontino esclusivamente il problema della corruzione e soprattutto il legame di questo fenomeno con l’accumulazione delle ricchezze, oppure l’ostentazione dell’opulenza. Si è provato a portare un contributo effettivo e documentato in questa direzione.
Le fonti principali sono: i tre volumi della terza serie delle Relazioni degli ambasciatori veneti al Senato, raccolte alla fine del ‘800 da Eugenio Albèri. Per la parte riguardante i principati romeni, la fonte è la raccolta di documenti degli archivi europei, specialmente quelli italiani, dei Documente privitoare la Istoria Românilor in 39 volumi, compilata dallo storico romeno Eudoxiu de Hurmuzaki. Per l’aspetto sociale della corruzione e l’immagine degli ottomani nell’immaginario europeo, il lusso della capitale ottomana, c’è una vastissima storiografia che comprende: Paolo Preto, Venezia e i Turchi, Robert Mantran , La vita quotidiana a Costantinopoli ai tempi di Solimano il Magnifico e dei suoi successori, Philip Mansel: COSTANTINOPOLI: Splendore e declino della capitale dell’Impero Ottomano 1453-1924. Sulla parte economica, una delle opere fondamentali è An economic and Social History of the Ottoman Empire dei due orientalisti Inalcik e Quataert. Per le istituzioni ottomane, Fuad Koprülü, Alcune osservazioni intorno all’influenza delle istituzioni bizantine sulle istituzioni ottomane. Per il regno di Brâncoveanu: Del Chiaro, Revolţiile Valahiei, e Constantin Şerban, la sua monografia: Constantin Brâncoveanu.
Purtroppo sono pochi i documenti ottomani tradotti in italiano o in una lingua di circolazione europea. È stata usata la recente raccolta dei Documenti turchi nell’Archivio di Stato di Venezia, a cura di Maria Pia Pedani. Per i documenti ottomani che riguardano i paesi romeni, Cronici Turceşti privind ţarile române , il primo volume, a cura di Mihail Guboglu e Mustafa Mehmet.
Si è deciso di lasciare le citazioni in lingua originale, soprattutto i documenti veneti, per la totale comprensibilità del veneto del ‘500 anche da parte di un lettore non di madrelingua italiana.

Il desiderio di occuparsi di questo tema delicato sorge da un interesse personale verso la manifestazione della corruzione nel mondo attuale, soprattutto in Romania e nell’Egitto, due paesi e culture diverse fra di loro, ma fortemente influenzati nella loro storia dall’Impero Ottomano. Si considera che imparando dal passato si possa migliorare il presente.
Oltre l’aspetto storico, uno studio su un caso classico di “corruzione” di uno Stato è utile per comprendere il fenomeno attuale della corruzione. Con la speranza che si possa capire che in uno stato corrotto alla fine tutti sono perdenti. Lo stato è stato studiato come un organismo umano da molti filosofi. Paragoni di questo tipo sono fatti da Aristotele, Platone, Hobbes. Fra le tante malattie che possono affliggere un organismo così complesso come lo Stato, considero la corruzione una come una malattia mortale e contagiosa.

Gli scherzi della storia fanno sì che in questi anni la Turchia faccia tanti sforzi per essere ammessa nel “selettivo” gruppo europeo, e si deve adeguare non soltanto sotto l’aspetto della legislazione, ma estrapolando, anche al livello della mentalità collettiva ai canoni e valori europei!
[1] Enea Silvio Piccolomini in R. MANTRAN, L’impero ottomano e il suo declino, in La storia. I grandi problemi dal medioevo all’età contemporanea, a cura di M. Firpo, N. Tranfaglia, vol.5, Torino 1986, pp. 339-361
[2] Donatella della Porta e Yves Mény, (A cura di), Corruzione e democrazia, Sette paesi a confronto, Liguori Editore, Milano 1995

[3] Andrei Oţetea, Storia del Popolo romeno, Editori Riuniti, Roma, 1981, p.7

Con Damian Draghici

Damian Draghici, romanul care a castigat premiul Grammy

Con Ramona Badescu

Al Concerto di Damian Draghici

con Ramona Badescu

Intervista a Ramona Badescu e Damian Draghici

La Concertul organizat de Ambasada României în Italia pe scena teatrului Umberto din Roma,

Ramona Bădescu cântă alături de laureatul Grammy, naistul Damian Drăghici


Miercuri, 20 decembrie a avut loc la prestigioasul Teatru Umberto din centrul Romei concertul de nai al românului Damian Drăghici.

Evenimentul a fost organizată de Ambasada României la Roma, şi face parte dintr-o serie de manifestări desfăşurate pe întreg teritoriul Italiei, pentru a sărbători aderarea României la Uniunea Europeană.

Prezentatoare de excepţie a concertului a fost Ramona Bădescu, cunoscuta artistă din diaspora României.

Programul seratei a cuprins piese tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul pop internaţional şi piese originale compuse de Damian.

Astfel publicul a fost literalmente catapultat într-o atmosferă magică, unde stilul clasic se îmbina cu ritmul gipsy, nelipsind note de jazz şi muzică modernă.

Românii prezenţi s-au umplut de emoţie când în sală au răsunat primele note din Rapsodia Română, de George Enescu. În întâmpinarea aderării României în Europa, Damian şi trupa sa au prezentat piesa clasică într-un aranjament original, o reinterpretare modernă a celebrei Rapsodii.

Ca surpriză pentru spectatori, Ramona Bădescu a cântat “Mărioară de la Gorj”, cu o voce nu mai prejos de cea a îndrăgitelor noastre cântăreţe de muzică populară. Atmosfera s-a încălzit odată cu intrarea ei pe scenă la încheierea concertului, acompaniind cu un dans ritmic notele gipsy ale melodiei finale.

Singura părere de rău a spectatorilor a fost… că totul a durat prea puţin!

După concert, Damian Drăghici ne-a împărtăşit impresia sa despre eveniment : “este prima oară când concertez la Roma. Impresia mea este foartă bună, despre public la fel. Ramona Bădescu a fost extraordinară, e foarte talentată, şi în calitate de cântăreaţă.”
Despre stilul său complex, cu nuanţe din toate genurile muzicale- de la clasic până la etnic, Damian ne-a dezvăluit din gusturile sale artistice “am ascultat mulţi ani Stravinsky, Debussy şi Ravel. Imi place în mod particular muzica jazz, de la Chick Corea, Miles Davis, dar şi cea pop….Sunt un romantic » L-am întrebat pe Damian în ce ţară este sufletul său, având în vedere că acum trăieşte în America, dar e mereu prin turneu în lume: “ sufletul meu este acolo unde este următoreul meu proiect, următorul concert”- a răspuns el visător.
La sfârşit, Damian a făcut o urare tuturor românilor ce trăiesc în Italia: “să nu vă schimbaţi spiritul! Noi, românii, avem un spirit incredibil. Să nu uităm cine suntem, este cel mai important lucru!”


În încheiere, Ramona Bădescu ne-a declarat: “Sunt fericită să aplaud azi două evenimente: intrarea României în Uniunea Europeană şi concertul la Roma al talentatului Damian Drăghici. Azi este prima oară când îl întâlnesc deşi am auzit lucruri fantastice despre el. Am rămas impresionată de aranjamentele lui muzicale, un mix de stiluri pe placul tuturor, al generaţiilor mai vechi, dar şi al tinerilor. Cel mai mult mi-a plăcut Mărioara de la Gorj, eu fiind născută la Târgu Jiu. In plus, este şi melodia preferată a tatălui meu. Eu, ca admiratoare a lui Gheorghe Zamfir, cred că Damian se poate considera pe drept moştenitorul său la nai. ”
În legătură cu surprinzătoarea interpretare a unei melodii populare, alături de Damian, Ramona ne-a mărturisit despre proiectul ei, de a produce un album muzical personal: “Da, este…asul meu din mânecă, îmi place să scot câte unul pe rând (zâmbeşte) Mereu trebuie să ai câte ceva, căte o surpriză de fiecare dată. Vă dezvălui că pregătesc un album pentru anul următor. Visul meu dintotdeauna a fost un disc cu piese româneşti. Îmi place să cânt acompaniată de chitară, piese cum ar fi « Săracă inima mea”…cântăreaţa mea preferată este şi va fi Maria Tănase.”

Ramona a fost implicată recent pe postul Rai1 în campania Telethon de colectare de fonduri pentru cercetarea ştiinţifică în medicină. Proiectele ei pe anul viitor, în afara pregătirii discului includ interpretarea unui rol pentru o serial televizat: “ în ianuarie încep înregistrările pentru o nouă telenovelă pentru postul de televiziune Canale 5”.

Damian Drăghici s-a născut în România într-o familie rom. A început să cânte la vârsta de 3 ani la diferite instrumente. A cântat alături de James Brown, Joe Cocker, Shaggy, Zucchero, the Gipsy Kings. A realizat 17 discuri şi a câştigat şi prestigiosul premiu muzical Grammy.

Miruna Căjvăneanu
Roma