La Concertul organizat de Ambasada României în Italia pe scena teatrului Umberto din Roma,
Ramona Bădescu cântă alături de laureatul Grammy, naistul Damian Drăghici
Miercuri, 20 decembrie a avut loc la prestigioasul Teatru Umberto din centrul Romei concertul de nai al românului Damian Drăghici.
Evenimentul a fost organizată de Ambasada României la Roma, şi face parte dintr-o serie de manifestări desfăşurate pe întreg teritoriul Italiei, pentru a sărbători aderarea României la Uniunea Europeană.
Prezentatoare de excepţie a concertului a fost Ramona Bădescu, cunoscuta artistă din diaspora României.
Programul seratei a cuprins piese tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul pop internaţional şi piese originale compuse de Damian.
Astfel publicul a fost literalmente catapultat într-o atmosferă magică, unde stilul clasic se îmbina cu ritmul gipsy, nelipsind note de jazz şi muzică modernă.
Românii prezenţi s-au umplut de emoţie când în sală au răsunat primele note din Rapsodia Română, de George Enescu. În întâmpinarea aderării României în Europa, Damian şi trupa sa au prezentat piesa clasică într-un aranjament original, o reinterpretare modernă a celebrei Rapsodii.
Ca surpriză pentru spectatori, Ramona Bădescu a cântat “Mărioară de la Gorj”, cu o voce nu mai prejos de cea a îndrăgitelor noastre cântăreţe de muzică populară. Atmosfera s-a încălzit odată cu intrarea ei pe scenă la încheierea concertului, acompaniind cu un dans ritmic notele gipsy ale melodiei finale.
Singura părere de rău a spectatorilor a fost… că totul a durat prea puţin!
După concert, Damian Drăghici ne-a împărtăşit impresia sa despre eveniment : “este prima oară când concertez la Roma. Impresia mea este foartă bună, despre public la fel. Ramona Bădescu a fost extraordinară, e foarte talentată, şi în calitate de cântăreaţă.”
Despre stilul său complex, cu nuanţe din toate genurile muzicale- de la clasic până la etnic, Damian ne-a dezvăluit din gusturile sale artistice “am ascultat mulţi ani Stravinsky, Debussy şi Ravel. Imi place în mod particular muzica jazz, de la Chick Corea, Miles Davis, dar şi cea pop….Sunt un romantic » L-am întrebat pe Damian în ce ţară este sufletul său, având în vedere că acum trăieşte în America, dar e mereu prin turneu în lume: “ sufletul meu este acolo unde este următoreul meu proiect, următorul concert”- a răspuns el visător.
La sfârşit, Damian a făcut o urare tuturor românilor ce trăiesc în Italia: “să nu vă schimbaţi spiritul! Noi, românii, avem un spirit incredibil. Să nu uităm cine suntem, este cel mai important lucru!”
În încheiere, Ramona Bădescu ne-a declarat: “Sunt fericită să aplaud azi două evenimente: intrarea României în Uniunea Europeană şi concertul la Roma al talentatului Damian Drăghici. Azi este prima oară când îl întâlnesc deşi am auzit lucruri fantastice despre el. Am rămas impresionată de aranjamentele lui muzicale, un mix de stiluri pe placul tuturor, al generaţiilor mai vechi, dar şi al tinerilor. Cel mai mult mi-a plăcut Mărioara de la Gorj, eu fiind născută la Târgu Jiu. In plus, este şi melodia preferată a tatălui meu. Eu, ca admiratoare a lui Gheorghe Zamfir, cred că Damian se poate considera pe drept moştenitorul său la nai. ”
În legătură cu surprinzătoarea interpretare a unei melodii populare, alături de Damian, Ramona ne-a mărturisit despre proiectul ei, de a produce un album muzical personal: “Da, este…asul meu din mânecă, îmi place să scot câte unul pe rând (zâmbeşte) Mereu trebuie să ai câte ceva, căte o surpriză de fiecare dată. Vă dezvălui că pregătesc un album pentru anul următor. Visul meu dintotdeauna a fost un disc cu piese româneşti. Îmi place să cânt acompaniată de chitară, piese cum ar fi « Săracă inima mea”…cântăreaţa mea preferată este şi va fi Maria Tănase.”
Ramona a fost implicată recent pe postul Rai1 în campania Telethon de colectare de fonduri pentru cercetarea ştiinţifică în medicină. Proiectele ei pe anul viitor, în afara pregătirii discului includ interpretarea unui rol pentru o serial televizat: “ în ianuarie încep înregistrările pentru o nouă telenovelă pentru postul de televiziune Canale 5”.
Damian Drăghici s-a născut în România într-o familie rom. A început să cânte la vârsta de 3 ani la diferite instrumente. A cântat alături de James Brown, Joe Cocker, Shaggy, Zucchero, the Gipsy Kings. A realizat 17 discuri şi a câştigat şi prestigiosul premiu muzical Grammy.
Miruna Căjvăneanu
Roma

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu