marți, iulie 31, 2007

În acea zi de octombrie, când am rostit Crezul în limba română la Vatican, alături de IPF Teoctist


Eram printre miile de studenţi bucureşteni care au asistat în mai 1999 la vizita primului Papă catolic pe pământ ortodox: Papa Ioan Paul al doilea se întâlnea cu IPF Teoctist. Am auzit, printre steguleţe tricolore şi galben cu alb, strigătul mulţimii: “Unitate, unitate”. Aveam impresia că trăim un moment istoric- era un prim important pas spre ecumenism.

Destinul a făcut ca, în octombrie 2002, la Roma, să particip şi la a doua întâlnire simbolică între cei doi întâi- stătători de biserici. Un moment istoric pentru românii din Italia: vizita IPF Teoctist la Vatican, ca invitat al Papei Ioan Paul al doilea. La slujba comună, oficiată pe Insula Tiberină, împreună cu cardinalul Ruini, se respira acelaşi aer ca la Bucureşti cu 3 ani în urmă. Erau prezenţi sute de credincioşi, catolici şi ortodocşi. M-am apropiat de Patriarh emoţionată, la intrarea în bazilica Sfântul Bartolomeu, cu fetiţa mea de un an, Giorgia, în braţe. M-a întrebat cu accentul său blând moldovenesc, cum o cheamă, apoi a binecuvântat-o pe creştet.

După câteva zile, pe 13 octombrie, eram la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru, să asist la Liturghia duminicală comună, catolică şi ortodoxă. Prea Fericitul Teoctist şi Papa Ioan Paul al doilea au slujit împreună, în faţa miilor de credincioşi. Ascultam Sfânta Evanghelie în Vatican, în limba română! Patriarhul nostru a ţinut predica, amintind o epistolă a Sf. apostol Pavel. “Am citit Evanghelia respirând cu doi plămâni”, a spus Papa Ioan Paul al doilea adăugând apoi, în româneşte: “Dumnezeu să binecuvânteze România”. Apoi s-a spus Crezului, alternativ şi în limba română, de PF Teoctist. Toţi românii prezenţi la Vatican eram emoţionaţi şi rosteam şi noi împreună cu Patriarhul, mărturisirea credinţei.

În acele momente, pe planul spiritual al credinţei, comuniunea noastră ca fraţi creştini, ortodocşi şi catolici, a fost deplină. Dumnezeu să-i odihnească pe cei doi întâi- stătători de Biserici, adormiţi în scurtă vreme unul de altul!

miercuri, iulie 25, 2007

Manipolazione e persuasione

La differenza c'è. La persona che subisce la persuasione è cosciente del processo ( =azione) cui è sottoposto.
La persona manipolata invece non è per nulla cosciente dell'intenzione di colui che agisce.

Tra Nietzsche e Foucault- Considerazioni sul linguaggio come strumento di volontà

Quanto mi piacerebbe trovare la conferma e..o la scala per misurare la potenza del linguaggio. Il nostro linguaggio ci costruisce o siamo noi a costruirlo, o si tratta di un processo ambivalente?

recentemente mi sono resa conto di quanto il linguaggio sia in pratica un ostacolo per fare passare un messaggio, anche di potere (nel senso in cui lo poteva intendere Nietzsche). In questo senso il linguaggio, paragonato ad un... vestito, ha ben poche speranze di far passare un messaggio di potere. Quali caratteristiche debba avere allora, questo tipo di linguaggio.

Il dubbio sorge anche quando si stabilisce un rapporto diretto SAPERE- POTERE ( Foucault)

Considerazioni sull'essere .. leggero di Kundera

L'essere secondo Kundera .. mi ha fatto oggi riflettere sul libero arbitrio.
Cosa ci pesa di più? il processo di prendere una decisione- l'angoscia e il dubbio di aver preso la decisione sbagliata- o il sentimento che alla fine le decisioni che prendiamo non cambiano il corso delle cose ed è meglio lasciarsi andare? Decisamente la negazione del libero arbitrio può avere una nuova interpretazione- la differenza fra percezione/ convinzione e il desiderio di prendersi un'eventuale responsabilità.

Insostenibile leggerezza dell'essere