marți, mai 04, 2010

Despre atacul hackerilor romani asupra siturilor La Stampa, Corriere si Rai

Ieri am descoperit ca unul din putinii (singurul?) italieni care au vorbit pe larg despre atacul hackerilor romani a fost Matteo Cavallini, responsabil cu siguranta informaticӑ pentru mai multe institutii italiene. Si el, ca si mine, a remarcat tacerea absoluta in care presa italiana a invaluit un atac din cele mai importante de acest fel in Peninsula, in ultimii ani.

O recunosc: i-am admirat pe cei care au dus pana la capat atacul informatic. Au riscat si risca, dupa cum se vede din interviu, pentru a arata ca presa italiana, de multe ori, greseste cand trateaza subiecte in care sunt implicati romanii. E un lucru pe care eu l-am spus mereu. Nu e vorba (doar sau in primul rand) despre ecuatia roman egal tigan. Ci despre ecuatia roman egal infractor.

Presa a tacut pentru ca a fost lovita intr-un punct sensibil. Si nu au vrut sa recunoasca nici ca au gresit, nici ca sunt vulnerabili.

Iata interviul:
Pe 30 aprilie, un grup de hackeri, care se semneazӑ Romanian National Security a atacat trei dintrecele mai importante site-uri media din Italia: La Stampa, Corriere della Sera si RAI. Hackerii romani au lӑsat un mesaj unde ȋi invitӑ pe jurnalistii italieni sӑ nu mai facӑ confuzie ȋntre „romani” si „tigani”. Acelasi grup, RNS, a atacat ȋn ultima lunӑ siturile publicatiilor Daily Telegraph si Le Monde. Dar, spre deosebire de presa britanicӑ si cea francezӑ, mass media italianӑ a trecut sub tӑcere absolutӑ atacul romanilor de la RNS.

Despre cum a fost realizat atacul informatic al celor de la RNS, despre ce riscӑ hackerii romani, dar si despre tӑcerea presei din Peninsulӑ, am vorbit cu Matteo Cavallini, responsabil cu siguranta informaticӑ la Ministerul Comertului din Italia. Cavallini, care are o experientӑ de 15 ani ȋn domeniul sigurantei pe net, a fost primul italian care a atras atentia pe larg asupra atacului hackerilor romani, pe blogul sӑu: matteocavallini.blogspot.com/

Miruna Cajvaneanu: Cum au realizat, practic, cei de la RNS, atacul informatic?
Matteo Cavallini: Pentru a duce la bun sfarsit un asemenea atac, denumit ȋn limbaj tehnic „defacement”, nu sunt neapӑrat necesare cunostinte informatice deosebit de avansate. Existӑ instrumente semiautomatice (tools) care te ajutӑ sӑ stabilesti care sunt obiectivele vulnerabile ale unui site si ȋntr-un moment potrivit, sӑ le ataci efectiv. Dar acest lucru nu ȋnseamnӑ cӑ autorii atacului nu pot fi foarte bine pregӑtiti.

Miruna Cajvaneanu: Existӑ precedente similare pe site-urile italiene?
Matteo Cavallini: Fenomenul de „defacement” este foarte frecvent si amplu documentat atat ȋn Italia, cat si ȋn alte tӑri. In fiecare zi se ȋntamplӑ astfel de atacuri. Dar tintele sunt situri mai putin importante si cu o vizibilitate redusӑ. Cand ȋnsӑ, tinta este un site important, cazul devine public si ecoul e amplu. Douӑ exemple recente: site-ul Postei Italiene sau cel al ministrului economiei, Tremonti. Din cate ȋmi amintesc, atacul RNS este unul din cele mai relevante atacuri de tip „defacement” din ultimii ani. Un precedent ar putea fi cel de acum 8 ani, cand un grup de hackeri brazilieni au atacat situl Administratiei Publice italiene.
continua pe Hotnews.ro

Un comentariu:

Redazione spunea...

fine...if you have somth to say just email me