Cultura cu acces rezervat italienilor- N-ai parte, n-ai carte

- Istorisire despre cum un cetatean roman nu poate imprumuta "Amintiri din copilarie" a lui Ion Creanga de la Biblioteca Nationala din Roma

“C.IT.1584/310- volum disponibil la Biblioteca Naţională Centrală- Roma”- îmi apare pe ecranul computerului! In sfârşit, am găsit ceea ce căutam, mă bucur eu în gând, după o cercetare febrilă online prin bibliotecile din toată Italia.

Volumul mult râvnit poartă numele “Novelle e ricordi d’infanzia” (Amintiri din copilărie), unică şi aproape de negăsit traducere a celebrei cărţi a lui Ion Creangă. La Roma se află doar în două biblioteci, iar una din ele este în restructurare, deci închisă. Dar sunt norocoasă, la urma urmei, îmi spun în timp ce îmi notez cota şi detaliile despre carte. La Naţională nu am fost niciodată: în studenţie mergeam la Biblioteca Alessandrina a Universităţii, iar de 6 ani merg la bibliotecile municipale din capitala Italiei. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Şi azi, luni, la prima oră, pornesc spre Biblioteca Naţională, situată în centrul Romei. După o oră jumătate de trafic, iată-mă ajunsă. Două doamne drăguţe la intrare îmi spun că pentru a avea acces e nevoie de card. Completez formularul, scriu datele din buletinul italian, semnez. Apoi, mi se face o fotografie: fără ochelarii de soare, vă rog. Click, e gata şi fotografia. Mi se înmănează cardul. “Vreau să iau cu împrumut o carte, am deja titlul şi cota”. Doamna se uită draguţ la mine: “Nu se poate, cardul dvs nu este abilitat pentru împrumut, pentru că nu sunteţi cetăţean italian”. Cer explicaţii: “La intrare e scris că e nevoie doar de reşedinţă…”. “Mergeţi la secţia “Imprumut”, vă explică domnişoara de acolo”.

Încrezătoare, mă îndrept spre ghişeul indicat, convisă că e doar o chestiune de informare greşită. De zece ani iau cu împrumt cărţi în Italia şi doar la Institutul Pontifical Oriental al Vaticanului am avut nevoie de o scrisoare de prezentare, pentru a avea acces la câteva documente rare din arhivele veneţiene.

“Dvs. locuiţi la Roma?”, mă întreabă prin fereastra ghişeului o domnişoară cu aer erudit. “Desigur, altfel nu obţineam cardul pentru a intra aici”- răspund, explicându-i că vreau să iau cu împrumut o carte pe care o găsisem deja pe internet. “NU sunteţi italiană. Cu ce vă ocupaţi?”- continuă imperturbabilă. “Sunt ziaristă”, răspund, încercând să înţeleg rostul interogatoriului. “Aveţi un contract de muncă. Trebuie să ne aduceţi o copie”. Încerc să-i explic cu calm că nu intenţionez să-i aduc niciun contract, singurele două cerinţe pentru a lua cu împrumut cărţi fiind reşedinţa la Roma şi vârsta de peste 18 ani. “Vă trebuie o declaraţie pe propria răspundere atunci”. Ok, o declaraţie pe proprie răspundere pot accepta ca un compromis… îmi zic. “Iar la declaraţie trebuie să duceţi o scrisoare de recomandare din partea conducerii unde lucraţi sau un contract ..”, adaugă imperturbabilă.

Îmi dau seama că am continua la nesfârşit, aşa că cer să vorbesc cu un responsabil. “în acest moment nu e nimeni dintre responsabili”.

Bine… refac traseul înapoi la ghişeul de primire, unde funcţionara dă din cap atotştiutor, aflând că nu am reuşit să iau cartea. “V-am spus eu”. Solicit încă o dată să vorbesc cu un responsabil. De data această mă legitimez şi cer o explicaţie oficială. La câteva minute apare un domn. Mă prezit, se prezintă. Ştie despre ce e vorba, încearcă să mă lămurească şi el că eu nu aş avea dreptul la împrumut “decât dacă demonstraţi că vă trebuie pentru un studiu al dvs. Având în vedere că sunteţi jurnalistă…” “Nu, lasaţi deoparte cazul meu. Aş vrea să ştiu: dacă aş fi un cetăţean străin oarecare cu reşedinţa la Roma, de ce nu pot lua cărţi cu împrumut”, îl întreb direct. “ Si vreau să ştiu de asemenea, de ce un italian cu reşedinţă poate împrumuta o carte, în timp ce un străin, să spunem din Comunitatea Europeană, nu. “Avem nevoie de garanţii, cine îmi spune mie că nu plecaţi la voi în ţară cu cărţile?” “Si cine vă garantează că un italian nu face acealşi lucru”, îl întreb, scoţând reportofonul şi cerându-i să-mi spună exact acelaşi lucru în mod oficial.

Aici lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, pentru că domnul respectiv devine neliniştit şi mă invită la un birou în spatele ghişeelor. Aici mai sunt câteva doamne, relaxate în faţa calculatoarelor. Se duce la calculator, îl văd că trebăluieşte agitat şi vine cu o foaie de hârtie. “Uitaţi, aici e regulamentul, mai mult nu pot face. Aici e scris clar, la punctul 2 că cetăţenii italieni şi cei din UE pot obţine acces la împrumut dacă prezintă documente care să ateste necesitatea efectuării unui studiu sau a unei cercetări şî propriul domiciliu”. Iau hărtia, mă uit pe ea, şi îmi dau seama că tot ce citise el trimfător era scris la categoria- “…cine nu are reşedinţă la Roma”. “Nu e cazul meu, eu am reşedinţă de 10 ani la Roma, intru la punctul 1, unde nu este specificată nicio diferenţă între cetăţeni români şi străini”. “Cine îmi spune mie că aveţi reşedinţă la Roma?”. “Cartea mea de identitate, unde e scris nome, cognome, è residente a Roma”, şi îi pun în faţă buletinul italian. Incearcă să (se) justifice, reluând fiecare din argumentele expuse anterior. E transpirat.

În ciuda evidenţei şi a dovezii negru pe alb, hotărârea rămâne neschimbată. “Voi suna la primărie pentru a verifica dacă într-adevăr sunteţi înscrisă cu reşedinţa aici. Regulementul respectiv se referă la cetăţenii italieni cu reşedinţa în regiunea Lazio. Iar pentru declaraţii reveniţi şi discutaţi cu responsabila, care nu este acum disponibilă”. Mă conduce spre ieşire, ne salutăm. Ies fără carte, după o oră de discuţii şî argumentări, cu un regulament în mână care îmi dă dreptate.

“O bibliotecă nu e făcută tocmai pentru a încuraja “apropierea de cultură”, a tuturor?” mă întreb în drum spre casă.

Epilog:

Acasă m-am uitat pe regulamentul Bibliotecii: “pot împrumuta cărţi, în baza D.P.R. 5 LUGLIO 1995, n. 417 , toţi cetăţenii italieni care au peste 18 ani şi au reşedinţa în regiunea Lazio.” Incredulă, am citit si legea la care face referinţă regulemantul Bibliotecii. Legea spune aşa: “Art. 51. Imprumut direct: se efectuează în favoarea TUTUROR CELOR care au împlinit 18 ani şi au reşedinţa în regiunea unde îşi are sediul Biblioteca şi pot demonstra propria reşedinţă”. NU se ştie din ce cauză, în regulament cuvântul CELOR, prezent în textul legislativ, este înlocuit cu termenul “Cetăţeni italieni”!

- Ieri am semnalat aventuramea la UNAR- Ufficio Antidiscriminazione Razziale; mi-au luat datele şi vor demara o anchetă.

- seara am încercat să iau cu împrumut cartea ONLINE, folosind codul de pe cardul obţinut dimineaţa. “C.IT.1584/310- Documentul este disponibil- Ne pare rău, dar nu aveţi acces la împrumut”.