duminică, decembrie 31, 2006

Articole publicate: concert de Sf. Nicolae la Roma

Corespondenţă de la Roma, de la Miruna CĂJVĂNEANU -

Ieri, 6 decembrie, în ziua de Sfântul Nicolae, a avut loc la Roma un concert cameral având ca protagonişti Cvartetul român de corzi Ad Libitum din Iaşi şi Grupul de muzică sacră bizantină Nectarie Protopsaltul din Bucureşti.
Concertul face parte dintr-o serie de evenimente culturale, intitulată "România în Advent" care se desfăşoară în întreaga Europă, sub egida Institutului Cultural Român şi a Ministerului de Externe. Iniţiativa sărbătoreşte şi marchează, împreună cu întâmpinarea Crăciunului şi a noului an, şi aderarea României la Uniunea Europeană.
La Roma evenimentul a fost găzduit de una din cele mai frumoase şi reprezentative catedrale din capitala Italiei, Basilica Santa Maria sopra Minerva, situată lângă Pantheon .
Sub arcadele albastre, decorate în stil baroc, Grupul ieşean Ad Libitum a interpretat fragmente de Mozart, Schubert şi George Enescu. A urmat corul Grupului Nectarie Protopsaltul, alcătuit din absolvenţi ai Seminarului Teologic din Bucureşti. Ei au interpretat cântece bizantine tradiţionale, tropare ale Sf. Nicolae şi colinde de Crăciun.
La concert au fost prezenţi: Ambasadorul României, Cristian Colţeanu, reprezentanţi ai Accademiei di Romania, oameni de cultură italieni şi români, studenţi de teologie.

(articol preluat de Amos News)

Niciun comentariu: